duminică, 12 iulie 2015

Grecia - un model al pedepsirii neobedienței

A trecut aproape o lună de când Grecia a reintrat în gura presei, în frunte cu Alexis Tsipras și al său partid, Syriza, din cauza respingerii măsurilor de austeritate propuse de către Fondul Monetar Internațional și de către Banca Centrală Europeană pentru aprobarea unei noi tranșe din împrumut.
Ceea ce a făcut Tsipras este oarecum neobișnuit, până acum niciun stat neîmpotrivindu-se atât de puternic când a venit vorba de adoptarea unor măsuri de austeritate. În prima fază conducătorul guvernului grec a refuzat orice fel de negociere, preferând să consulte populația printr-un referendum.
După ce a confirmat faptul că majoritatea grecilor sunt de acord cu el, Tsipras a formulat un plan cu măsurile de austeritate și l-a înaintat creditorilor. Urmează ca aceștia să îl evalueze, iar în zilele care urmează să ia o decizie în ceea ce privește soarta Greciei. Se vorbește tot mai mult despre posibilitatea excluderii Greciei din zona Euro, iar în ultima vreme, scenariul cel mai negru, din Uniunea Europeană, deși ambele procese sunt greu de realizat, nu sunt imposibile, iar totul depinde de cât de cooperanți vor fi liderii Greciei.
Grecia - un model al pedepsirii neobedienței 
Curajul Greciei este unul enorm. Nimeni nu a mai avut curajul să se opună cu atât de multă vehemență instituțiilor financiare internaționale, urmând să vedem cât de grav va fi pedepsită impertinența grecilor de a nu se supune instituțiilor conduse din umbră de către niște grupări oculte. Știri de ultimă oră anunță că summitul în cadrul căruia urma să se discute soarta Greciei, în cadrul căruia urmau să participe liderii europeni, a fost anulat, ceea ce ne duce cu gândul tot mai mult la o excludere a Greciei din zona euro, s-ar zice că este una de moment, ca o sancțiune, dar dacă Grecia va continua să nu se supună se va purcede, cel mai probabil, la excludere totală. E posibil ca anularea summitului să fie făcută și din cauza unei întâlniri a Grupului Bilderberg, în cadrul căruia coloșii financiari ai lumii să ia o decizie în prealabil, în spatele ușilor închise. De asemeni, este posibil ca și alte grupări și organizații oculte să se întrunească pentru a stabili direcția în care se va îndrepta Grecia în perioada următoare.

Nu putem decât să stăm pe tușă și să admirăm cum instituții oculte, precum Illuminati, nimicesc o țară. Grecia este foarte asemănătoare cu România, din multe puncte de vedere, iar după ce s-a întâmplat acolo ar trebui să ne gândim puțin la trecutul nostru, la anul 2008 când am fost puși în aproximativ aceeași situație, ce s-ar fi întâmplat cu țara noastră dacă nu am fi acceptat măsurile Fondului Monetar Internațional?

Care va fi planul pus la cale de francmasonerie și de către Illuminati pentru Grecia? Vom asista la prima excludere a unei țări din zona euro sau, mai rău, din Uniunea Europeană? Care va fi pedeapsa neobedienței de care a dat dovadă Grecia?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Conspiratii.istoriacontemporana.info este aici pentru a vă prezenta teoria conspirației, informații relevante, care poate ne scapă adeseori unora dintre noi. Încercăm să dezvoltăm subiecte sensibile, să descoperim ce și cine se află în spatele lor. De multe ori articolele trec dincolo de teoria conspirației și prezintă realități, fapte și întâmplări așa cum s-au desfășurat ele. Comentariile vin la pachet, iar conpirațiile la fel. E alegerea voastră!
Conspiratii.Istoriacontemporana.info - conspiratii, organizatii secrete și multe altele. Un produs Blogger.