duminică, 2 noiembrie 2014

Ai votat? Degeaba.

Astăzi toată lumea, cu mic, cu mare este îndemnată să meargă la vot. Campanii peste campanii, unele propagandiste, altele de responsabilizare, cert este că toate te trimit la vot, diferența dintre acestea fiind faptul că unele îți recomandă să votezi cu un anumit partid, altele doar te trimit la vot.
Am ajuns într-o situație jenantă, de tot râsul, am ajuns să ne îndemnăm între noi să mergem la vot, am ajuns să postăm pe rețelele de socializare imagini cu buletinele și cu etichetele lipite pentru a dovedi că am fost la vot, chiar facem și un selfie cu buletinul în nas, să le arătăm tuturor că buletinul este al nostru, nu al altcuiva.

Din senin, peste noapte, românii sunt cei mai plini de spirit civic dintre cetățenii ai acesei galaxii. Ei merg la vot, ei sunt responsabili și fac alegerile cele mai bune. Pe naiba!

Învățați, odată pentru totdeauna, votul nu contează. Votul vostru este egal cu zero, totul e bazat pe un sistem greoi, iar centralizarea datelor din urma numărării voturilor este atât de prost pus la punct încât fraude s-ar putea face la orice pas, dar nimeni nu ia în seamă aceste aspecte, le trece cu vederea, amăgindu-se că trăim într-o țară liberă, într-o țară în care suntem liberi să ne alegem conducătorul și în care avem dreptul de a spune tot ce dorim.

Ai votat? Da? Ai votat degeaba, nimeni nu îți va lua votul în seamă, chiar ți-ai pierdut timp din viață exercitându-ți un pseudo-drept (îndatorire, zic unii), timp în care puteai face ceva productiv, ceva care să te ajute pe tine și să îți ajute țara. Schimbarea nu trebuie să o așteptăm dinspre politic, nu trebuie să așteptăm să ne dea statul, nu trebuie să așteptăm reforme, nu trebuie să așteptăm revoluții pentru a ne exprima părerile.

Schimbarea începe cu mine, cu tine, cu prietenii mei, cu părinții tăi, cu copiii mei, cu frații tăi și așa mai departe. Schimbarea nu vine din partea politicii, iar prin vot nu faci altceva decât să recunoști că ești învins, continui să legitimezi un sistem prost, în care sunt integrați oameni la fel de inepți. Lasă-i cu politica lor și schimbă-te tu! Abia apoi vei avea dreptul de a avea vreo pretenție de la țara ta.
Până atunci, dă-l naibii de vot! Schimbarea ești tu! Progresul și evoluția încep cu tine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Conspiratii.istoriacontemporana.info este aici pentru a vă prezenta teoria conspirației, informații relevante, care poate ne scapă adeseori unora dintre noi. Încercăm să dezvoltăm subiecte sensibile, să descoperim ce și cine se află în spatele lor. De multe ori articolele trec dincolo de teoria conspirației și prezintă realități, fapte și întâmplări așa cum s-au desfășurat ele. Comentariile vin la pachet, iar conpirațiile la fel. E alegerea voastră!
Conspiratii.Istoriacontemporana.info - conspiratii, organizatii secrete și multe altele. Un produs Blogger.