joi, 1 mai 2014

Avem o istorie?

De multe ori stăm și ne întrebăm dacă teoriile conspirației sunt adevărate, mulți ne contrazic și spun că aberăm, dar uitându-ne în jur și văzând câtă influență este jonglată de cei de la putere nu avem cum să credem că în spate nu există vreun joc de putere, vreo formă de organizare, mai mult sau mai puțin ortodoxă, prin care să fie reglate în mod ilegal relațiile de putere.
Ajungem la identitatea noastră națională, cine suntem, de fapt? De unde venim, încotro ne îndreptăm? Cine sunt strămoșii noștri? Care este trecutul nostru? Nu putem da un răspuns complet nici uneia dintre aceste întrebări. Nu știm cine suntem, de unde venim, nu avem o istorie națională, deși la școală suntem doxați cu informații istorice, nume și tot felul de informații, de parcă istoricii ar ști totul și totul ar fi foarte clar.

Nu e așa deloc! Puțini elevi știu că anii multor dintre bătăliile pe care le învață la școală nu sunt exacți, deși sunt prezentați cu exactitate, dar niciodată nu se precizează că acei ani sunt dați în funcție de o anumită sursă, un anumit izvor istoric, în timp ce alte izvoare, alte surse precizează alți ani. Nimeni nu ia asta în considerare, de ce oare, ar trebui?

Nu avem o istorie, iar asta ne face și mai proști în fața manipulării! Nu avem în ce să ne ancorăm, nu avem un trecut pe care să îl considerăm fundamentul evoluției noastre ca națiune, dar atât timp cât nu avem un trecut istoric, nu știm dacă ne tragem din daci, traci sau romani? Dacă am ști că ne tragem doar din daci am fi mândri că aceștia au reușit să țină piept unor armate romane, ei fiind niște barbari, un fel de primitivi ce dansează în jurul focului. Dar dacă am ști că au avut o cultură vastă și că au fost civilizați? Nimeni nu ia așa ceva în calcul, toți rămân la fel de proști cum au ieșit din școală, dar nimeni nu ia în calcul faptul că țara ne vrea proști.

Care-i scopul politicienilor?
Scopul lor e de a avea un electorat cât mai prost, cât mai puțin educat, fără informații culturale de orice, pentru a-i manipula mai ușor și pentru a alege „pe cine trebuie” la fiecare nu-știu-câți ani. 

E trist, e dureros, dar copiii dumneavoastră învață într-un sistem care vrea să îi îndobitocească. Profesorii îs deja îndobitociți și îs vai de capul lor, ei nu fac altceva decât să reproducă idioțeniile pe care le-au învățat de la alți idioți, ei sunt doar un mijloc prin care clasa politică își îndeplinește scopurile. Dacă nu veți avea grijă să le oferiți o educație adecvată în afara școlii s-ar putea să aveți surprize pe viitor. Aveți grijă să le atrageți atenția că istoria învățată la școală nu e întotdeauna corectă și aveți grijă să le oferiți o educație politică, învățați-i să cumpănească bine calitățile celor pe care îi au în față, să aleagă rațional, pe baza unor argumente logice, nu în funcție de promisiuni, concerte și mâncare dată gratis. Alea-s doar niște costuri, investiții care vor fi recuperate odată ce idioții vor ajunge la conducere.

Istoria, istoria, istoria. Nu avem o istorie. Trebuie să învățăm să distingem adevărul istorice de dobitociile din școli, deși suntem obligați să le învățăm pentru a supraviețui în sistem, altfel nu avem cum.

N-avem o istorie, nu avem eroi, nu avem o conștiință națională. Oare în spatele acestor adevăruri nu se ascunde interesele cuiva? Dacă am avea o conștiință națională mai puternică, am mai fi acceptat companiile multinaționale care s-au îmbogățit de pe urma contractelor clasificate cu statul, negociate cu ușile închise de către niște politicieni corupți? Am mai fi îndurat atâtea taxe și impozite? NU! Am fi reacționat, dar așa, nu reacționăm, ne mulțumim cu puțin și ne complacem în prostie, „poate fi și mai rău”. E timpul schimbării, iar schimbarea nu trebuie așteaptă din partea clasei politice, ea trebuie să vină din partea noilor generații. Educați-i pe tineri, ei sunt viitorul. Noi, cei crescuți în comunism, suntem expirați, trebuie să lăsăm cale liberă tinerilor să își creeze o Românie dreaptă, o Românie la care visăm de atât timp și pe care încă nu am avut-o încă.

Încă sperăm. Găsiți adevărul istoric și folosiți-vă de el, considerați-l un combustibil pentru schimbările și evoluția pe care o așteptați de la această țară! Nu mai așteptați, acționați! 1, 2, 3... 22 de milioane! Dând mână cu mână vom reuși să schimbăm această țară! Fără unguri, fără orice altă populație care prezintă interesele masonilor în această țară, singuri, de capul nostru vom reuși!

Ai grijă pe cine votezi! De prostul ales depinde viitorul tău și, mai rău, al copiilor și al copiilor copiilor tăi!
Conspiratii.istoriacontemporana.info este aici pentru a vă prezenta teoria conspirației, informații relevante, care poate ne scapă adeseori unora dintre noi. Încercăm să dezvoltăm subiecte sensibile, să descoperim ce și cine se află în spatele lor. De multe ori articolele trec dincolo de teoria conspirației și prezintă realități, fapte și întâmplări așa cum s-au desfășurat ele. Comentariile vin la pachet, iar conpirațiile la fel. E alegerea voastră!
Conspiratii.Istoriacontemporana.info - conspiratii, organizatii secrete și multe altele. Un produs Blogger.